Ţării
“Fiecare munte ştie aici să cânte imnul: Deşteptaţi-vă, români!”
Arareori ne amintim ce ţară minunată avem. Lăsăm răutăţile, lipsurile şi mizeriile să acopere tot ce este bun în ea, tot ce este bun în noi. Ne este ruşine cu sentimentul de patriotism- de altfel la fel de firesc ca dragostea de mamă-, ne este teamă să nu fim consideraţi naţionalişti. Ne este ruşine să susţinem sus şi tare că ne iubim ţara, dar nu ne dăm în lături de la a o lovi. O lăsăm adesea în părăsire, ne dezicem fără tăgadă de ea.
Uităm de toţi cei ce-au luptat pentru România şi aproape că am face orice ca să distrugem tot ce au clădit ei. Se risipeşte din noi recunoştinţa că a existat un domnitor ce a înfăptuit o unire, o Mare Unire, că a existat un poet ce a adus ode ţării lui- care este şi a noastră-, că au existat sculptori şi pictori ce au dus tricolorul în zări străine, mândrindu-se cu el. Suntem răzvrătiţi şi ignoranţa nu va rămâne nepedepsită; avem o limbă, avem o patrie, nu suntem orfani de ţară şi totuşi ne batem joc. De ziua ei facem un circ ieftin, nu o sărbătorim grandios, cum ar merita. Nici măcar o zi pe an. Dacă ţara noastră nu merită să fie iubită şi respectată, nici noi nu merităm.
Dar astăzi, de ziua României, lăsăm deoparte răul şi ne întoarcem către ţara noastră cu bucurie, cu cântec, cu vers. Îi dorim să prospere, îi dorim vremuri paşnice şi oameni care să ştie să o preţuiască, să o poarte în suflet cu drag, mereu.
La mulţi ani, România!

,,Pentru mine România este o vasalitate, adică m-am născut român şi n-am cum să ies din acest destin. Cu alte cuvinte o să-mi iubesc ţara chiar dacă va fi condusă de canalii şi lepădături şi escroci. Nu mă interesează!”
“Eu recunosc. Nu mai cred în nimic sau aproape în nimic. Mai cred într-o Românie personală – a mea – care nu ştiu dacă a existat vreodată şi nu ştiu dacă va exista cîndva, în viitor.”
“Eu îmi iubesc ţara, dar din iubirea mea face parte şi disperarea mea de a vedea ce trăim şi cum trăim.”
“Eu chiar cred în ce-am scris, că un om normal are într-adevăr o singură patrie. Restul sunt ţări.”
(Octavian Paler)
____________________
Bravo, Cipriana! >:D<
Şi eu cred în ce-a scris Paler. Şi mă regăsesc integral!
Mulţumesc! >:D<