My life, my love

"Ca să nu-ndrăgeşti nimică, tu rămâi la toate rece."

Archive for the month “Decembrie, 2010”

Sărbători fericite!

Anunțuri

Iubeşte, priveşte, rămâi!

„Când ţi-o fi şi rău, şi bine, să-mi ştiu umbra lângă tine.”

A fost, cu adevărat, o seară minunată. Astăzi se împlinesc chiar şapte zile de la trecerea ei. O săptămână care a trecut atât de greu încât mai că nu mi-a venit a crede. Timpul a uitat că-şi propusese să treacă repede şi nepăsător pe lângă mine şi a zăbovit chiar în momentele de paroxism ale fericirii.

6 decembrie

Îmi fusese aproape, umăr lângă umăr am stat ore bune. Până spre final, abia am îndrăznit să o privesc, de a mă apropia de ea nici nu putea fi vorba. Nu era laşitate, ci teamă în stare pură, izvorâtă din nu ştiu ce impresie- probabil greşită. Până la un punct, când dintr-o dată a coborât de acolo de unde nu ştiu dacă era sau am urcat-o eu involuntar şi imaginar. Ajunsă brusc lângă mine, m-a mirat naturaleţea ei şi m-am bucurat să o regăsesc pe ea, cea dintotdeauna. O pierdusem, în ultimele clipe, pentru a nu ştiu câta oară; când aveam să mă obişnuiesc, să nu mai tresar, ştiind că va reveni? M-a luat aproape de ea, aş fi vrut să rămân acolo măcar un punct din veşnicie, dar clipele trecute sigur au reprezentat doar un fragmenţel din acest punct. Îmi sprijineam fruntea de umărul său şi deja mi se făcea dor de dânsa, ştiind că va trebui să ne despărţim şi să rămân doar cu parfumul ei în păr. După câteva momente, spre finalul serii, îşi revenise complet, era la fel de veselă şi de energică precum fusese şi la început, ca să închidă un cerc parcă. Eram atât de fericită să o văd râzând, ştiind câte o apasă… Am mers spre casă mână-n mână, era întuneric şi pe străzile luminate ca de Sărbători eram doar noi. Ca de fiecare dată, venise momentul despărţirii. Şi nu mă întrista clipa în sine, cât mă înfricoşa faptul că trebuia să o las singură la o oră atât de târzie. Mi-am pus la bătaie toată încrederea în bine de care eram capabilă. La ora două noaptea eram trează, întrebându-mă dacă o fi ajuns cu bine acasă. Dar mă opresc aici, risc să scriu o pagină de jurnal, aceasta fiind cea din urmă intenţie a mea.

13 decembrie

Astăzi, o regăsesc la fel de aproape, citind pagini aducătoare de fericire. Monica Pillat îi scrie Piei Pillat, mă regăsesc în fiecare rând şi sper ca măcar din paginile cărţii să înţeleagă cât o iubesc. Învăţ cu fiecare clipă ce trece că a fi aproape de cineva nu depinde nicidecum de prezenţa fizică. Şi cu gândul îi sunt alături cam o dată pe minut… Citesc despre copila din scrisoare, care spune cu câtă căldură asculta poveşti, cu capul odihnindu-i-se pe genunchii celei pe care o iubea atât şi parcă o văd pe ea, cea care e mereu lângă mine, privindu-mă ca în acea zi de martie. Nici nu ştiu dacă astfel mi se face mai dor de ea sau o simt mai aproape. Când o aud vorbind despre motivele pe care le are când încearcă să mă îndepărteze şi mă tratează cu răceală, mi se face teamă că o iubesc prea mult. Apoi mă auto-blamez pentru o asemenea teamă nefondată. Prea puţin o iubesc, acesta e adevărul! Dar de unde să ştie ea, ele, ei, toţi cei ce acuză şi arată cu degetul?

Am rugat-o în gând să mă ia în braţe când simte că sunt nesigură. Mi-a promis că aşa va face. Ştiu că îşi va respecta cuvântul.

Şi îi mulţumesc aşa, de departe, pentru că-mi va fi alături oricând o voi chema. Şi îi mai spun că o iubesc. Foarte mult.

„Vegheată de tine, am bucuria că nu am trecut prin viaţă ca o oarbă şi că paşii pelerinajului meu au avut aripi de lumină.” (Monica Pillat)  

La mulţi ani, România!

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Ţara mea de glorii, ţara mea de dor,
Braţele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ţi mare, mare viitor!
Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,
Dacă fiii-ţi mândri aste le nutresc;
Căci rămâne stânca, deşi moare valul,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Vis de răzbunare negru ca mormântul
Spada ta de sânge duşman fumegând,
Şi deasupra idrei fluture cu vântul
Visul tău de glorii falnic triumfând,
Spună lumii large steaguri tricoloare,
Spună ce-i poporul mare, românesc,
Când s-aprinde sacru candida-i vâlvoare,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Îngerul iubirii, îngerul de pace,
Pe altarul Vestei tainic surâzând,
Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face,
Când cu lampa-i zboară lumea luminând,
El pe sânu-ţi vergin încă să coboare,
Guste fericirea raiului ceresc,
Tu îl strânge-n braţe, tu îi fă altare,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie!
Tânără mireasă, mamă cu amor!
Fiii tăi trăiască numai în frăţie
Ca a nopţii stele, ca a zilei zori,
Viaţă în vecie, glorii, bucurie,
Arme cu tărie, suflet românesc,
Vis de vitejie, fală şi mândrie,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc!

Mihai Eminescu

Post Navigation