My life, my love

"Ca să nu-ndrăgeşti nimică, tu rămâi la toate rece."

Archive for the month “Aprilie, 2012”

Los mayores secretos de la vida

„Si no aprendes a ser feliz con lo que tienes ahora, nunca lograrás serlo.”

„Si quieres ser feliz, debe sentir el deseo de servir.”

„La felicidad consiste en ser feliz con lo que se tiene y no con lo que se puede tener.”

„El camino más corto entre dos puntos es el que te lleva más feliz.”

„Si alguna vez amaste y no te amaron, si fingieron quererte y te engañaron, perdona al corazón que te engañó por lo feliz que con mentir te hicieron!”

„No importa cuanta gente te diga que vas por el camino equivocado, debes hacer lo mejor para ti, porque a fin de cuentas si al final eres feliz o no tanto, fué por tu decisión.”

„Cuando estas muy triste es cuando debes llorar; cuando estas muy feliz es cuando debes disfrutar. Pero mientras tengas vida debes sonreir, siempre.”

„La felicidad no existe, sin embargo un día dejas de ser feliz.”

Anunțuri

Se străduieşte. Ţine cu dinţii de ceea ce, în aparenţă, este fericirea. Dar pentru cât timp păcăleala aceasta va mai ţine loc de realitate?
Îi este dor uneori de valurile de trăiri de altădată; acum viaţa îi este o linie ameţitor de dreaptă, de calmă, de albă. Are o casă unde se întoarce şi o familie despre care nu ştie pentru câtă vreme o va mai aştepta. A încetat să creadă în valori, în permanenţa sentimentelor.

Când simţi că nu mai ai nimic, ce îţi mai rămâne?

***

Nu mai există nicio cale, totul este ascuns. Paşii îşi caută agitaţi şi zadarnic drumul; destinul este aşezat pe făgaşul său şi nu mai poate face nimic pentru a-l împiedica. Ştie prea bine că totul s-a terminat, pentru că numai printr-un final poate ajunge la un nou început. Şi totuşi, schimbările au fost mereu ceea ce-a urât mai cu foc în viaţă, dar acesta nu a fost un motiv suficient pentru a le putea ocoli. Veneau din faţă, cu viteza timpului neiertător, o loveau din plin, lăsând-o la pământ, să îşi revină singură, să îşi refacă forţele necesare pentru o nouă lovitură ce avea să vină cât de curând.

O singură dorinţă îi macină sufletul, aceea de a fi fericită. Cu naivitate, îşi spunea mereu că îi va fi îndeplinită, pentru că este o dorinţă, una singură, dar nu ştia ea oare că îşi doreşte imposibilul? Cu ce drept? Au trecut ani în care avea încredere, avea credinţă; în frumos, în oameni, în bunătatea lor şi în dăinuirea peste timp. Toate, rând pe rând, au dezamăgit-o, au făcut din ea o ruină a ceea ce a fost odată. Au făcut-o să se întrebe cine este cu adevărat şi, cu răutate, i-au ascuns toate răspunsurile. Au făcut-o să se caute deznădăjduită pe sine, furându-i orice posibilitate de a se găsi. Se învinovăţeşte pentru greşelile tuturor şi nu pentru ale ei, pentru că nu şi le mai cunoaşte. Priveşte lumea din afară, cu acelaşi zâmbet amar întipărit pe chip, cu aceeaşi umbră de îndoială, cu acea blestemată superioritate pe care i-a dat-o gândul că nu toţi au trecut, ca dânsa, prin experienţa pierderii a tot ceea ce credea că este. Nu ştia nimic despre viaţă, şi totuşi nu mai tresărea când primea veşti. Nu mai tresărea când îi întâlnea întâmplător pe stradă pe oamenii pe care cândva îi iubise enorm. Pentru că au părăsit-o cu toţii şi nu mai meritau nimic, pentru că au asistat nepăsători la atâtea zbateri, la atâtea lacrimi şi la atâtea dureri. Li se plătea totul cu aceeaşi monedă, nu mai avea un obraz pe care să îl întoarcă, fusese lovită până în adânc, umilită, trântită la pământ şi lăsată în praful drumului, în bătaie de joc. Dar în sinea ei se ridica tot mai sus şi îi privea pe toţi cu tristeţe, însă şi cu mulţumire. Fără dânşii, fără cruzimea lor, nu ar fi crescut niciodată. Au învăţat-o ce este viaţa, cum să o ia în piept. Sunt momente când cedează, dar puteri nebănuite o mână de la spate şi îşi continuă drumul. Timpul nu iartă, nu se întoarce şi nu oferă alternative. Doar înainte.

Astăzi, îi este greu să se mai ridice. Nu mai ştie în ce să creadă, nu mai ştie în cine să creadă, nu găseşte nicăieri sprijinul pe care în gând îşi spunea clipă de clipă că îl are asigurat. Astăzi este pierdută şi nu mai găseşte în sine puterea de a se ridica.
Ea, cea obişnuită să reînvie odată cu primăvara.

Ninsoare de april

Ca şi cum timpul ar putea fi dat înapoi.

Post Navigation