My life, my love

"Ca să nu-ndrăgeşti nimică, tu rămâi la toate rece."

Archive for the month “Iunie, 2013”

Visuri împlinite ca-n vise

Se spune că fericirea nu există, că e pură amăgire. Fiecare dintre noi are fericirea sa şi noi singuri ştim căror trăiri le dăm acest nume. Împlinirea, liniştea de a fi în locul ce ţi-a fost menit, bucuria de a fi înconjurat de oameni extraordinari sau – idealul – câte puţin din fiecare. Fericirea poate sta în lucruri aparent mărunte, precum un început promiţător, care îţi umple sufletul de bucurie şi îţi aduce mult dorite confirmări. Începutul a ceea ce urmează să se întâmple aşa cum decizi tu. Fericirea poate sta în încântarea de a descoperi că ai făcut alegerea corectă. Fericirea poate sta în Universitatea din inima unui oraş către care sufletul a tins dintotdeauna. În inima Iaşului. A mea ştiu bine că aici este.

*

Unul dintre cei mai frumoşi ani pe care i-am trăit ia sfârşit şi nu reuşesc să înţeleg când a trecut. A fost un vârtej de întâmplări frumoase şi oameni minunaţi, pe care a trebuit să îi las în urmă la fel de repede cum i-am întâlnit. A trebuit să învăţ – şi nu am reuşit, încă exersez – cum să las totul în urmă fără a mai suferi de parcă lumea s-ar termina, să înţeleg că viaţa nu e altceva decât un mănunchi de întâlniri şi despărţiri, arareori urmate de regăsiri.
Am realizat că nu există fericire mai mare decât aceea de a-ţi fi găsit drumul şi de a simţi acest fapt clipă de clipă, cu fiecare pas pe care îl faci pe coridoarele Universităţii, cu fiecare moment în care, fascinat, iei parte la prelegerile profesorilor de la facultatea pe care ai dorit-o cum nu se poate mai mult. Nepreţuită este clipa în care îmi dau seama că lupta nu mi-a fost în zadar şi că intuiţia, hazardul, ambiţia sau ce o fi fost m-au adus aici, unde simt că îmi pot afla cu adevărat sensul în viaţă.
La fel de greu cum îmi este să mă desprind de locurile care mă leagă de acest an grozav – locuri pe care, de altfel, le voi regăsi neschimbate în mai puţin de patru luni – îmi este şi să înving teama că la fel de repede vor trece şi ceilalţi (atât de puţini) ani de studenţie.

Am reuşit să păstrez din cea care eram odată afecţiunea pentru cei din jur, pe care credeam că o voi face pierdută când mă voi lovi de indiferenţă; nimic nu mi-a stat în cale, însă. Oraşul a cărui chemare o simţeam în mine parcă dintotdeauna m-a aşteptat nu doar cu braţele lui deschise, ci şi cu oameni ale căror braţe s-au deschis înainte-mi, primindu-mă binevoitoare şi demonstrându-mi că sunt, cu adevărat, acasă. Am învăţat să fiu optimistă, să profit de ceea ce primesc şi să iau ce este bun din tot ceea ce trăiesc; am învăţat că (aproape) nimic nu este imposibil, că un zâmbet poate muta şi munţii, că există prietenii adevărate, care trec proba timpului. Am reuşit să mă îndrăgostesc de locul în care am ajuns atât de mult încât să nu îmi mai pese de lucrurile mai puţin bune care – inevitabil şi cât se poate de firesc – se întâmplă. Am învăţat să devin mai bună. Să răspund ori de câte ori mi se cere ajutorul, să împart cu cei din jur totul, de la ciocolată până la cursuri, să risipesc emoţiile premergătoare sesiunii.
Am iubit să stau sub Teiul lui Eminescu. Am iubit sala de lectură, fie iarnă, fie vară. Am iubit sălile facultăţii, în care de fiecare dată când intram simţeam că mă întorc acasă. Chiar dinainte să plec, îmi este parcă dor să revin.
Am învăţat să fiu eu, cea care mi-am dorit mereu să devin; mă îndrept astfel spre mine, prin Iaşi, cu popasuri lungi la Cuza. Am învăţat să fiu cu adevărat fericită; am învăţat că – într-adevăr – fericirea (ca şi norocul) şi-o face omul cu mâna lui. Am învăţat că visurile pot deveni realitate.

Printre picături, am mai învăţat câte ceva şi despre limbă şi literatură.

*

Fericirea poate sta în liniştea sufletului pe care niciun regret nu îl macină. Sau chiar – cum nu se poate mai prozaic – pe băncile unui amfiteatru de la etajul doi. A mea ştiu bine că aici este.

Anunțuri

Post Navigation